Ce aduce în această toamnă Târgul de Turism al României?

Ce aduce în această toamnă Târgul de Turism al României?
person Horeca
access_time_filled

Ediția de toamnă a Târgului de Turism al României găzduiește, alături de standul României, o serie de standuri de prezentare a unor destinații și obiective turistice românești, participarea fiind finanțată din fonduri europene. Standul României este amenajat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pe o suprafață de 100 mp, iar vizitatorii vor putea primi informații despre principalele destinații și produse românești promovate. De asemenea, prin prezența la această manifestare, MDRT urmărește informarea vizitatorilor cu privire la programele de promovare și dezvoltare turistică derulate de minister, precum și furnizarea de informații privind clasificarea și autorizarea în domeniu.

TTR1
Acțiunea face parte din planul anual de promovare a turismului românesc și este eligibilă din fondurile europene alocate României în cadrul operațiunii de creare a unei imagini pozitive a României ca destinație turistică. Operațiunea se derulează prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Intervenție 5.3 „Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică”.
TTR3„Creșterea numărului de turiști în România, înregistrată lună de lună în ultimul an, se datorează în bună măsură utilizării eficiente a fondurilor europene pentru promovarea turistică, atât de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, cât și de ceilalți beneficiari publici sau privați. Ultimele date raportate de Institutul Național de Statistică arată creșterea cu 16% a numărului de turiști români cazați în unități din România în primele opt luni ale anului 2011 față de perioada similară a anului trecut și cu aproape 13% a numărului de turiști străini”, a declarat secretarul de stat Eugen Curteanu, prezent la deschiderea oficială a manifestării.

Destinațiile românești sunt promovate la acest târg și în standurile amenajate de autoritățile publice locale sau de asociațiile de promovare turistică. Acestea au accesat fonduri europene pentru a finanța proiecte prin care promovează anumite zone sau obiective turistice românești, proiecte care includ participarea la târguri de profil, precum cel de la ROMEXPO.
Este vorba de un număr de 23 de beneficiari ai proiectelor finanțate prin Programului Operațional Regional. Astfel, 4 consilii județene, 10 primării, 8 organizații non-guvernamentale și 1 asociație au închiriat 33 de standuri în cadrul spațiului expozițional.
TTR2
Târgul de Turism al României se adresează autorităților și asociațiilor profesionale din turism, agențiilor de turism și turoperatorilor, stațiunilor turistice, complexelor balneare, hotelurilor și companiilor hoteliere, pensiunilor, cabanelor, campingurilor, editurilor și publicațiilor din turism. Târgul este deschis între orele 10:00–18:00 în intervalul 3-5 noiembrie, respectiv 10:00–16:00 duminică, 6 noiembrie, în ultima zi a manifestării.

PROGRAM CONFERINȚE VINERI 4 NOIEMBRIE

SALA DE CONFERINTE – PAVILION C3
11.00 – 14.00 – FPTR – Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc prezinta conferinta „Prioritatile patronatelor din turism pentru anul 2012”
14.00 –  17.00 – ANTREC prezinta decernarea premiilor „Margareta de Aur”

CENTRUL DE PRESA
11.00 – 13.30 – CCIR – Seminarul „Modul de accesare a fondurilor europene în cadrul Programului Operațional Regional: Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, domeniul major de intervenție 5.2. Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale și pentru creșterea calității serviciilor turistice”
13.30 – 14.30 – CCIR – Seminarul „Arbitrajul – modalitate alternativă de soluționare a litigiilor comerciale”
15.00 – 16.00 – ASOCIATIA TURISM VERDE – „Sisteme europene de identificare a turismului verde”
16.00 – 17.30 – UNESCO – Simpozion „Turismul cultural durabil in siturile UNESCO ale patrimoniului Mondial”. Organizatori; COMISIA NATIONALA A ROMANIEI PENTRU UNESCO in parteneriat cu PROGRAMUL ROMANIA FRUMOASA organizat de PNUD, GUVERNUL ROMANIEI si ROMEXPO SA
Moderatori : Arh. Catalina PREDA, expert, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Presedinte al Programului Romania frumoasa , Ing. Serban URSU, expert , Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302