Cel mai mare hotel din Ardeal se deschide în luna iunie
Cel mai mare hotel din Transilvania, Grand Hotel Italia va fi inaugurat în 15 iunie 2011, la Cluj, a anunțat Ziarul de Cluj. Noul hotel de 5 stele face parte din prestigiosul grup hotelier italian „Select Hotels Collections”, care cuprinde în portofoliul său 11 hoteluri situate pe Coasta Adriatică cu peste 1000 de camere.
Hotelul va avea, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu, 225 de camere, trei restaurante, cu o capacitate de până la 2500 de persoane (Roma, Venezia și Firenze), 16 de săli de conferință cu o capacitate pornind de la 10 la 1000 de persoane, pentru un total de 1200 de delegați, un Centru de Sănătate și un club de noapte cu o capacitate de 500 de locuri. Unitatea este construită în cartierul clujean Bună Ziua.
(Hotelul aflat în fază de proiectare)
„O dată cu unitatea Grand Hotel Italia din Cluj, grupul nostru hotelier cunoaște o deschidere internațională, iesind atât dintre granițele provinciei Romagna, cât și dintre cele italiane”, se mai arată pe site-ul hotelului.
Grand Hotel Italia va fi cea de-a treia unitate hotelieră din Cluj-Napoca clasificată la 5 stele, după Opera Plaza, hotel aflat în proprietatea fraților Octavian și Călin Buzoianu, și City Plaza, controlat de omul de afaceri Sorin Dan.