Clasamentul celor mai solicitate staţiuni montane la început de an

Clasamentul celor mai solicitate staţiuni montane la început de an
person Horeca
access_time_filled

Poiana Brașov conduce detașat clasamentul celor mai aglomerate stațiuni montane din România la începutul anului 2012 (în funcție de numărul de accese la punctele de transport pe cablu), cu aproape 63.500 de accese la punctele de transport pe cablu și peste 100.000 mașini înregistrate în weekendul 13-15 ianuarie 2012, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Poiana Brașov este urmată de stațiunea Predeal (cu 36.000 de accese și aproximativ 3000 de mașini) și de stațiunea Azuga (cu aproximativ 18.000 de accese și 1.000 de mașini înregistrate în weekend-ul trecut).

poiana

Purtătorul de cuvânt al MDRT, Bogdan Oprea a declarat că datele înregistrate în weekendul trecut reprezintă recorduri pentru această perioadă în majoritatea stațiunilor. „Românii s-au bucurat din plin și în acest weekend (13-15 ianuarie, n.r) de zăpada din stațiunile montane. Majoritatea stațiunilor au fost pline de turiști și au înregistrat recorduri pentru această perioadă a anului. Noile pârtii și instalații de transport pe cablu inaugurate la sfârșitul anului trecut în Poiana Brașov au făcut ca și zilele trecute această stațiune să fie cea mai căutată destinație montană din țară. În Azuga, gradul de ocupare a unităților de primire turistică, hoteluri, cabane, pensiuni etc., a fost de 95%. Borsecul, ca să dau un alt exemplu, a avut în jur de 800 de turiști cazați și aproximativ 1.500 de turiști în total, ceea ce reprezintă trafico creștere de 30 de ori a numărului de persoane raportat la perioada de dinaintea investițiilor derulate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în dezvoltarea domeniului schiabil de aici. Toate acestea sunt creșteri ale turismului care confirmă încă o dată că investițiile ministerului sunt oportune și necesare și că acestea repun pe harta turistică stațiuni care, până nu demult, păreau să nu mai aibă nicio șansă de revenire. Ne-am propus să relansăm turismul de iarnă în România, iar cifrele înregistrate deja în acest sezon confirmă că strategia noastră este cea corectă„, a declarat purtătorul de cuvânt al MDRT, Bogdan Oprea.
Dacă primele 3 poziții sunt ocupate de stațiunile Poiana Brașov, Predeal și Azuga, clasamentul continuă cu stațiunea Sinaia (în jur de 12.000 de accese și peste 25.000 de mașini), Rânca (aproximativ 8.000 de accese la punctele de transport pe cablu în weekendul trecut și 1.300 de mașini), Straja (aproape 3.500 de accese și 600 de mașini), Borsec (aproape 11.000 de accese și în jur de 800 de mașini) și Șugaș-Băi (peste 1.700 de accese și aproape 450 de mașini).

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302