Cluj-Napoca va fi premiat la “Swiss Tourism Awards 2011”
Municipiul Cluj-Napoca va fi premiat la cel mai important târg de turism din Elveția – Swiss International Holiday Exhibiton, care se va desfășura în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2011, la Lugano. Clujul va primi un premiu în cadrul „Swiss Tourism Awards”, la categoria „Destinații culturale” (Cultural Destination), fiind considerat o „comoară arhitectonică în inima Transilvaniei”.
„Orașul nostru a fost numit o comoară arhitecturală din inima Transilvaniei, fiind apreciat pentru Piața Unirii, ansamblurile gotice, baroce și monumentele istorice. Am fost invitați să ne ridicam premiul, dar dacă vrem un stand la târg trebuie să ne luăm”, a explicat primarul Clujului Sorin Apostu.
Această recunoaștere se bazează, după cum au transmis elvețienii, pe minunata Piață a Unirii, pe ansamblurile gotice, baroce și neoclasice care pot fi întâlnite la tot pasul în Cluj, pe muzeele care se regăsesc aici, precum cel de Artă, de Istorie, Etnografic și altele.
Principalul obiectiv al premiilor Swiss Tourism Awards, care se acordă anual în cadrul celebrului târg de turism, este acela de a promova turismul realizat la standarde ridicate, de a proteja patrimoniul cultural și natural al țărilor, de a încuraja competiția și excelența serviciilor din turism și de a prezenta elvețienilor destinații care se disting pentru merite speciale, care sunt demne de a fi prezentate la Lugano.