Compania aeriană FlyDubai a intrat oficial pe piaţa românească

Compania aeriană FlyDubai a intrat oficial pe piaţa românească
person Horeca
access_time_filled

Compania aeriană FlyDubai a început pe 1 octombrie operarea primelor curse către București. Primul zbor flydubai a aterizat ieri pe Aeroportul Internațional Henri Coandă la ora 13:25, în prezența a numeroase oficialități atât din România cât și din Emiratele Arabe Unite. Compania low-fare va opera 3 zboruri săptămânale pe ruta Dubai – București, iar începând cu 28 octombrie va crește frecvența la patru zboruri.

Pentru România este un eveniment important. Credem că începerea curselor FlyDubai este un bun moment pentru a promova România, atât ca destinație de business, cât mai ales ca destinație turistică„, a declarat ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, prezent la zborul inaugural al FlyDubai.

dubai

Vom începe să operăm cu trei curse pe săptămână, pe ruta Dubai – București, lunea, miercurea și duminica, iar din 28 octombrie vom crește frecvența la patru zboruri, cu un zbor și în ziua de joi. Bucureștiul este a 49-a destinație a companiei noastre, și ne propunem să asigurăm posibilitatea de a zbura pentru toate categoriile de clienți’, a declarat Ghaith al Ghaith, CEO FlyDubai.

Compania low-fare a emiratului Dubai, FlyDubai va deveni un concurent serios pentru operatorul național TAROM, care organizează curse directe către Emiratele Arabe Unite, însă nu este exclus un acord code-share între cele două companii, au anunțat reprezentanții FlyDubai.

zbordubaiDirectorul General al companiei Flydubai, Ghaith Al Ghaith a mai declarat că: „De la lansarea primului nostru zbor în Europa Centrală și de Est, în noiembrie 2009, flydubai și-a extins foarte rapid operațiunile devenind leader în această regiune. Incluzând zborul la București, operăm acum către 13 destinații în 8 țări din regiune. Cu această ocazie doresc să adresez mulțumiri tuturor celor care ne-au ajutat să aducem acest zbor la București. Sperăm ca prezența fludubai la București să joace un rol important în dezvoltarea oportunităților de business și să ofere călătorilor o legătură convenabilă și de calitate între Dubai și unul dintre cele mai dinamice orașe din Europa, București.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302