Companiile aeriene de pe lista neagră a UE
Comisia Europeană a adoptat în data de 19 aprilie cea de-a 17-a versiune actualizată a listei companiilor aeriene interzise în Uniunea Europeană. Unele companii aeriene – printre care patru companii aeriene din Indonezia ce transportă exclusiv mărfuri și un transportator aerian ucrainean – au fost scoase din listă deoarece problemele legate de siguranță au fost rezolvate în mod satisfăcător.
Comitetul pentru Siguranța Aeriană, care s-a reunit între 5 și 7 aprilie, a examinat de asemenea cazuri ale unor transportatori aerieni europeni. Comisia le cere autorităților dintr-o serie de state membre să-și îmbunătățească procedurile de supraveghere a acestor transportatori aerieni, pentru a se asigura că toate companiile aeriene stabilite în Europa își desfășoară activitatea în condiții de maximă siguranță.
Această versiune actualizată anulează interdicția privind operațiunile a patru companii aeriene indoneziene ce fac exclusiv transport de marfă: Cardig Air, Republic Express, Asia Link și Air Maleo.
Decizia a fost luată ca urmare a măsurilor de executare consistente pe care autoritățile indoneziene le-au luat pentru a se asigura că operațiunile companiilor aeriene sunt sigure. Restricțiile privind compania aeriană ucraineană UMAir au fost de asemenea ridicate după ce s-au primit dovezi solide că performanțele acesteia s-au îmbunătățit.
Autoritățile din Angola, Cambodgia, Kazahstan și Kargazstan și-au intensificat eforturile de a aplica standardele internaționale de siguranță. Å¢inând cont de acest lucru, unele companii care nu mai sunt angajate în operațiuni comerciale de transport aerian au fost scoase de pe listă.
Lista europeană actualizată include toți transportatorii certificați în 21 de state, adică un total de 269 de transportatori aerieni înmatriculați care fac obiectul unei interdictii totale de exploatare în Uniunea Europeană, respectiv: Afganistan, Angola, Benin, Republica Congo, Djibouti, Guineea Ecuatorială, Gabon (cu excepția a trei transportatori care efectuează zboruri cu anumite restricții și condiții), Indonezia (cu excepția a șase transportatori), Kazahstan (cu excepția unui transportator care efectuează zboruri cu anumite restricții și condiții), Republica Kargaza, Liberia, Mauritania, Mozambic, Filipine, Sierra Leone, Sao Tome și Principe, Sudan, Swaziland și Zambia.
Lista include și trei transportatori individuali: Blue Wing Airlines din Surinam, Meridian Airways din Ghana și Silverback Cargo Freighters din Rwanda.
În plus, lista include zece transportatori aerieni autorizați să efectueze zboruri în UE în anumite condiții și făcând obiectul unor restricții stricte: Air Astana din Kazakhstan, așa cum am menționat mai sus, Air Koryo din Republica Populară Democrată Coreeană, Airlift International din Ghana, Air Service Comores, Afrijet, Gabon Airlines și SN2AG din Gabon, Iran Air, TAAG Angolan Airlines și Air Madagascar, certificată în Madagascar.
Sursa: EurActiv.ro