Echipa României a obţinut locul III la Competiţia Intrenaţională Culinară Europa-Asia
Echipa României a obținut locul III la Competiția Intrenațională Culinară Europa-Asia
În cadrul competiției internaționale desfășurată în perioada 15-18 martie 2011, la Ecaterinburg, Rusia, în urma punctajului acumulat, echipa României a obținut 3 medalii de bronz și s-a clasat pe locul 3 în ierarhia țărilor participante.
La această competiție au participat 28 de țări din Europa, Rusia și Asia, care s-au înscris la următoarele categorii: clasa artă culinară cu degustare, clasa artă culinară fără degustare, categoria restaurantul națiunilor – proba practică pentru echipe naționale de seniori (bucătărie, servire în sală și asocierea cu băuturile), categoria restaurantul națiunilor – proba practică pentru echipe naționale de juniori (bucătărie, servire în sală și asociere cu băuturile), categoria carne – probă practică la individual, categoria pește – probă practică la individual, categoria sushi expoziție și probă practică, categoria dulciuri expoziție și probă practică.
În prima zi s-au desfășurat lucrările primului Congres al Federației Asociațiilor de Bucătari din Rusia coordonate de Victor Beleaev, Președintele Federației Ruse alături de Gissur Gudmundsson, Președintele W.A.C.S., invitat special al evenimentului.
La inițiativa Președintelui Victor Beleaev, au fost invitați la lucrările congresului, următorii reprezentanți: Patrick Terrien din Franța (Membru al Academiei Culinare Franceze, Coordonator de proiect în cadrul școlii Cordon Bleu Paris), John Sloane (Director Continental WACS pe Asia), Radu Zărnescu – România (Coordonatorul Competiției Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber), Dragana Bosnic – Serbia (Office manager al Federației Culinare din Serbia), Elena Ciobanu – Republica Moldova (Președintele Asociației Catering Moldova).
România a fost reprezentată de către echipa Asociației Culturale Euro Est Alternativ, compusă din Dr. Iulia Drăguț (Președintele ACEEA), Radu Zărnescu (Coordonatorul echipei), Gabriela Galben (Purtătorul de cuvânt al delegației, Director de Marketing al Hotelului Unirea – Iași), Mihai Câmpeanu (Concurent, Director de Restaurant al Hotelului Unirea – Iași), Maestrul Marius Å¢ifachi, Hotel Unirea – Iași), Somelier Marian Timofte (concurent și invitat special al Asociației de Somelieri din Russia, reprezentantul Federației Somelierilor din România).
Echipa României s-a înscris la categoria proba practică pentru echipe naționale de seniori (bucătărie, servire în sală și asociere cu băuturile). S-a prezentat următorul meniu:
- Entree: Tartar de păstrăv cu icre negre, bulete de somon afumat, castravete sote, sos de lămâie cu ulei de măsline.
- Intermediar: File de biban de mare cu sparanghel la grătar, cartofi noi prăjiți în untură de rață, zucchini sote și sos de șampanie
- Main Course: Piept de curcan la cuptor, piept de rață prăjit la tigaie, mușchi de căprioară la cuptor, sos marsala cu portocale și prune uscate, zucchini, pătrunjel și dovlecel sote
- Dessert: Soufle din brânză aromat cu vanilie și pară aromată cu vanlie și ghimbir și sos de coacăze roșii.
Meniul realizat a fost asociat cu vinuri din regiunea italiană Montalcino și vinuri românești: Spumant Cuvee D’oro de la Vinarte, Vermentino di Sardegna, Nearco 2002 – Montalcino, Olmaia 2002 Montalcino, Brunelo de Montalcino Biondi-Santi 2003.
Juriul a fost compus din cei mai exigenți specialiști ai Rusiei: Lyudmila V. Kozlovskaja (Decan al Russian International Academy for Turism), Tamara N. Sharova (Președintele Asociației Culinare din Moscova), Sergey Rechkalov (Cel mai mare bucătar al Russiei, St. Petersburg) și internaționalii Patrick Terrien (Cordon Bleu Paris), Francesco Dima (Master Chef Italia).
La sfârșitul prezentării somelierul Marian Timofte a încântat audiența cu o prezentare de vinuri de excepție. A fost pentru prima oară când într-o competiție internațională de bucătari a făcut parte și un somelier român. Federația Somelierilor din România și-a exprimat dorința de a continua colaborarea cu ACEEA. Președintele Sergiu Nedelea a confirmat prezența somelierilor în viitoarele competiții conform înțelegerilor dintre organizații (ACEEA și FSR).
În urma participării României la Competiția Culinară Europa–Asia, mai multe asociații profesionale din Rusia (Moscova, St. Petersburg, Perm) și-au manifestat dorința de a participa în România la Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber, etapele București, Timișoara și Cluj. Președintele WACS, Gissur Gudmundsson va fi prezent pentru prima dată în România la etapa București care va avea loc în perioada 27-29 mai în Parcul Tineretului.