Formarea resursei umane, la fel de importanta pe timp de criza!
Sectorul food&drink joaca un rol destul de important in economia romaneasca si utilizeaza un numar semnificativ de angajati. Este recunoscut faptul ca, pentru a avea succes in acest domeniu, formarea personalului este o conditie esentiala. Dar, de la recunoastere si pana la practica, este cale lunga – Cel putin in tara noastra. Iar nemultumirea angajatilor poate afecta grav succesul afacerii. Orele multe de munca, salariile mici si prestigiul social redus pentru multe dintre meseriile din acest domeniu, dauneaza calitatii serviciilor oferite si, in final duce la scaderea cifrei de afaceri. Cum pot fi prevenite aceste lucruri? Un studiu recent efectuat de catre Institute of Higher Business Studies (IESE) din Spania confirma faptul ca sunt necesare in principal cursurile de formare care se axeaza pe atitudinea angajatilor, pe langa cele care pun accent pe imbunatatirea competentelor.
Pe de alta parte, mai spun cei de la IESE, o persoana care urmeaza cursuri de formare in domeniu, se loveste de o situatie deloc placuta atunci cand patrunde pe piata muncii. Cursurile de formare nu au aproape nicio valoare in ochii angajatorilor, care prefera sa angajeze oameni cu experienta in detrimentul celor care au urmat – doar” cursuri de formare. In plus, chiar si aspectul fizic pare a fi un criteriu mai important in procesul de angajare decat cursurile de formare. Potrivit celor de la InsedNetwork si IESE, trainingul in domeniul industriei hoteliere de exemplu este doar al patrulea criteriu in procesul de angajare.
Nu e de mirare atunci ca multe companii se confrunta si cu o problema de pastrare a personalului. Atunci cand nivelul de satisfactie al unui angajat atinge un punct critic sau angajatul isi atinge nivelul propriu de incompetenta, acesta va parasi locul de munca de indata ce se va ivi altceva. Nivelul de statisfactie al angajatilor este asadar strans legat de nivelul de satisfactie al clientilor, deci de succesul unei afaceri.
Si presedintele Asociatiei Food&Drink, Nick Scale atentioneaza: „Clientii au redus deja numarul meselor pe care le iau in afara locuintei si, acum mai mult ca niciodata, sunt mai exigenti in ceea ce priveste valoarea banului propriu si nivelul de servire”. Formarea personalului este o investitie, nu un cost, mai spune Nick Scale, iar acum a venit momentul sa investim in abilitatile personalului, pentru a putea pastra avantajul competitiv. „Nu orice restaurant isi poate permite un somelier, dar multe restaurante ar putea stimula vanzarile de vin, prin imbunatatirea abilitatilor chelnerilor si a cunostintelor acestora despre vinuri. Speram ca din ce in ce mai multi operatori sa faca acest lucru, ridicand astfel nivelul de servicii si in cele din urma imbunatatind gradul de satisfactie al clientilor”.
Ca raspuns la stagnarea sau incetinirea cresterii economice, Academia Food&Wine, a redus la jumatate pretul cursurilor pentru membrii sai si a introdus un program de instruire nou pentru angajatii sai: Serile cunoscatorilor profesionisti, program menit sa ajute companiile sa-si mentina standardele de calitate, in ciuda recesiunii. Un exemplu bun de urmat si pentru cei din tara noastra, unde trainingurile pentru angajati sunt primele sacrificate atunci cand vine vorba de taieri de cheltuieli, iar scolile specializate in pregatirea personalului din domeniul ospitalitatii sunt practic inexistente.