Forumul Naţional al Zăpezii şi Turismului Montan 2012

Forumul Naţional al Zăpezii şi Turismului Montan 2012
person Horeca
access_time_filled

skiStațiunea Bușteni va găzdui în perioada 24 – 25 noiembrie Forumul Național al Zăpezii și Turismului Montan, eveniment organizat în premieră pe Valea Prahovei, care își propune să promoveze potențialul montan al României. Evenimentul este organizat de Primăria Bușteni prin Centrul Regional de Resurse în Turism (CRRT), Asociația Clubul Rotary Valea Prahovei și Agenția Română de Turism și Evenimente (A.R.T.E), la inițiativa Societății de Turism Carpați și Asociația de Promovare a Turismului Prahova.

Încă de la această primă ediție a evenimentului, organizatorii își propun înțelegerea clară a provocărilor și oportunităților oferite de zona montană și de zăpadă, pentru a dobândi o imagine de ansamblu a strategiilor de dezvoltare durabilă a afacerilor în domeniul turismului, promovând spiritul inovator modern și ținând cont de impactul negativ puternic provocat de schimbările climatice la nivel mondial.

Timp de două zile, experți din țară și din străinătate vor prezenta noi strategii care urmează să fie adoptate pentru turismul montan din România, cu un accent special pe utilizarea Tehnologiilor de Informație și Comunicație (TIC), diversificarea activităților turistice și a serviciilor conexe prin promovarea conceptului de destinație turistică montană de iarnă. Schimbările tehnologice nu influențează misiunile actorilor din turism în zonele de promovare și de dezvoltare a produsului, ci, mai degrabă, modul de a le efectua.

Prin acest eveniment organizatorii își propun să realizeze un concept nou de dezbatere, informare și promovare a posibilităților de dezvoltare ale comunităților montane, sub forma unei manifestări multidisciplinare, care urmează să fie continuate în anii viitori. Toate acestea, alaturi de obiectivul principal al evenimentului, care este acela de a prezenta noi posibilități de dezvoltare a produselor turistice specific montane și de promovare a turismului intern, dar si identificarea unor soluții alternative de dezvoltare a comunităților din zonele montane prin implemetarea „Sistemului de Turism Local (STL) și a „destinației turistice”colective.

Un obiectiv important al „Forumul Național al Zăpezii și Turismului Montan” este și acela de a avansa discuții între actorii-cheie, profesioniști, politicieni și experți din străinătate, cu privire la problemele actuale și provocările care trebuie depășite:

forumturismmontan

• Integrarea inovării și a noilor tehnologii ca factor de succes;
• Maximizarea și diversificarea activităților turistice și / sau servicii;
• Conturarea strategiilor pe produse / servicii în curs de dezvoltare;
• Analiza destinațiilor turistice montane ca noi modele de afaceri;
• Promovarea colaborării între factorii de influență din domeniul turismului.

Derularea „Forumului Național al Zăpezii și Turismului Montan” se face în paralel cu organizarea, în premieră absolută pe Valea Prahovei, a „Târgului de Turism Montan”- Bușteni 2012 (23-25 noiembrie), având ca temă prezentarea produselor turistice montane de sezon, promovarea imaginii stațiunilor montane, dar și întrunirea comunităților montane din țară și din străinătate pentru schimb de experiență și stabilire de noi parteneriate. Târgul va cuprinde standuri de prezentare ale unor stațiuni montane, oferta montană de iarnă a agențiilor de turism sau, direct, a unităților prestatoare de servicii turistice și conexe acestora, programe ale asociațiilor și cluburilor montane, demonstrații și prezentări ale producătorilor de echipamente pentru practicarea sporturilor de iarnă, expoziții gastronomice cu degustări de produse, alte activități cu tematică turistică și, bineînțeles, multe surprize plăcute.

Evenimentul se adresează publicului larg, dar în special reprezentanților Agențiilor de Dezvoltare Regională, Ministerului Mediului, Prefecturilor, Consiliilor Județene, Primăriilor, Cluburilor și Asociațiilor de Profil, Directorilor Parcurilor Naționale, Societăților comerciale de profil din aceste zone, Comitetelor Județene pentru zona de munte, Centrelor pentru Conservarea și Promovarea Culturii, Centrelor de Informare Turistică din România, Organizațiilor Naționale de Turism, Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare în Turism, Operatorilor de turism, ONG-urilor, reprezentanților Salvamontului, specialiștilor din domeniul schiabil și deținătorilor de cabane, reprezentanților societăților de transport pe cablu, unităților de învățământ etc.

Forumul se va desfășura sub patronajul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (M.D.R.T) și în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism (A.N.A.T.), Camera de Comerț și Industrie Prahova și Federatia Asociatiilor de Promovare a Turismului (F.A.P.T).

Toți cei interesați să participe la Forum și la Târgul de Turism pot contacta organizatorii la numărul de telefon 0720.900.669 – Mihai Mircea Totpal (manager proiect), sau la adresa de e-mail busteni@crrt.ro. 

Sursa: busteni.crrt.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302