Germania promoveaza Romania in 2011, in colaborare cu MDRT
Germania promoveaza Romania in 2011, in colaborare cu MDRT
Brandul turistic al Romaniei a fost lansat pe piata germana la sfarsitul saptamanii trecute, in cadrul unui eveniment organizat la M¼nchen, la care au participat directorii de produs pentru Romania ai celor mai importante concerne turistice germane (TUI, ITS, Dertour, ADAC Reisen, Messerschmidt Reisen, FTI), companii aeriene (precum Tarom si Air Berlin), presa locala si nationala, formatori de opinie, reprezentanti ai Consulatului General al Romaniei din M¼nchen, asociatii si parteneri din diverse sectoare.
in cadrul acestui eveniment a fost definitivat si acordul de colaborare cu compania aeriana Air Berlin, care, incepand din anul 2011, va opera curse charter din N¼rnberg catre Constanta, cu zboruri colectoare din D¼sseldorf, Berlin, Hamburg si Viena.
De asemenea, in urma discutiilor purtate de reprezentantii MDRT cu cei ai concernului german TUI, au fost identificate o serie de actiuni comune care urmeaza sa se deruleze pentru revenirea, din anul 2012, a tour operatorului TUI Nordic in Romania. Un alt aspect abordat in cadrul intalnirilor de la M¼nchen, il constituie introducerea produsului balnear si de welness romanesc in oferta TUI Scandinavia (a treia piata consumatoare de produse de turism de sanatate din Europa).
Operatorul german ITS, marca a concernului REWE, al doilea mare tour operator german din punctul de vedere al profitului, a anuntat, la M¼nchen, ca va integra Delta Dunarii in programul oferit turistilor germani. Importanta este si extinderea colaborarii MDRT cu ITS in domeniul calatoriilor in orase, prin includerea de noi hoteluri in cataloagele sale, datorita cresterii cererii cu 20% in ultimul an.
Nu in ultimul rand, FTI (Frosch Touristik International) va vinde Romania, ca destinatie turistica, incepand din 2011, oferta turistica a Romaniei fiind prezentata pe parcursul a 20 de pagini in cataloagele tour operatorului si continand: sejururi pe litoral, calatorii in orase, circuite culturale si circuite individuale.
Evenimentul s-a derulat in contextul in care piata germana reprezinta una dintre pietele prioritare pentru Romania, in primele noua luni ale acestui an Romania fiind vizitata de 310.483 de turisti germani. Cu aceasta ocazie, au fost prezentate componentele brandului turistic al Romaniei, elementele de diferentiere (natura, cultura, autenticitate), rezultate ale studiilor efectuate pe piata germana, produsele cheie identificate si identitatea vizuala.