Hotel Medieval de 5 stele în cetatea din Alba Iulia
Hotel Medieval de 5 stele în cetatea din Alba Iulia
Un hotel medieval de 5 stele va fi inaugurat pe 1 mai 2011 în cetatea Vauban din Alba Iulia. Hotelul Medieval este construit de compania Grup Corint, firma care a realizat cea mai mare parte a lucrărilor de restaurare din Cetatea Vauban și care se ocupă de restaurarea monumentelor istorice.
Unitatea de cazare are în componența sa 40 de apartamente „dotate cu absolut tot ce este necesar pentru un confort deosebit, făsă a știrbi cu nimic famercul epocii de mult apuse”, se arată pe site-ul hotelului. Încăperile, mobilierul, decorațiunile interioare sunt toate de secol XVIII.
Managerul companiei Group Corint, Dan Sabău a declarat că investiția în noua unitate de cazare se ridică la 4.2 milioane de euro iar hotelul va fi situat în celebra clădire a manutanței, imobil vechi de aproape 300 de ani.
Printre dotările hotelului menționăm 3 săli de restaurante (Sala Regală, cu o capacitate de 170 de locuri, Sala de Nord, cu 50 de locuri și Sala „Frumoasei Priveliști”, cu o capacitate de 70 de persoane), sală de fitness, piscină, saună și o sală de conferințe.
Ansamblul arhitectural Hotel Medieval oferă oaspeților săi o călătorie în epoca medievală. „Maeștrii noștri bucătari gătesc oaspeților bucate alese atât specifice bucătăriei tradiționale românești, cât și celei internaționale, servite într-o manieră ireproșabilă (…). Arhitectura încăperilor, decorațiunile interioare, mobilierul deosebit, vesela și obiectele de decor atent selectate, personalul îmbrăcat în costume medievale, contribuie la crearea unei ambianțe propice atât evenimentelor sociale cât și întâlnirilor de afaceri.”, se mai arată pe site-ul hotelului.
Managerul Group Corint a mai spus că, deși hotelul nu a fost dat încă în folosință, firma are deja solicitări pentru cazare și organizarea unor evenimente business.
Manutanța este una dintre primele clădiri construite de austrieci în Cetatea Vauban din Alba Iulia, fiind situată în apropierea porții a treia a fortificației.
Cladirea a fost construită în secolul al XVIII-lea, în jurul anului 1714, dar păstrează detalii arhitectonice anterioare acestui secol. Imobilul a fost construit inițial ca depozit militar pentru armata Cetății.