ÎN BUCĂTĂRIE, toată lumea câştigă

ÎN BUCĂTĂRIE, toată lumea câştigă
person Horeca
access_time_filled

Bucureștiul a găzduit în perioada 13-16 martie prima ediție a Congresului Mondial al Tradițiilor Culinare, care a reunit bucătari din 36 de țări din diferite colțuri ale lumii, dornici de a-și promova bucătăria tradițională și, mai ales, de a face un schimb de experiență cu bucătari din alte țări.

Președintele Organizației Mondiale a Bucătarilor (WACS), Gissur Gudmundsson, a salutat această inițiativă și a declarat la deschiderea Congresului că „această experiență ne va ajuta pe toți să creștem prin cunoștințe și experiențe”. Deși la Congres au participat nume importante din gastronomia mondială, Președintele WACS a subliniat importanța învățării continue și a schimbului de cunoștințe în evoluția profesională.

Cât de deschiși suntem de fapt să învățăm de la alții? La voi, din pacate, de cele mai multe ori, bucătăria este un spațiu al orgoliilor, în care puțini bucătari sunt dispuși să recunoască că nu dețin adevărul absolut. Când ați căutat ultima oară să învățați ceva de la colegii voștri de breaslă mai experimentați sau când le-ați cerut o informație/un sfat referitor la domeniul în care activați? Atitudinea de tipul „EU ȘTIU TOT!” blochează procesul de dezvoltare profesională și dăunează gastronomiei în general.

De aici și până la instalarea unei stări de autosuficiență care te izolează și taie punțile de comunicare dintre tine și ceilalți nu mai e decât un pas. Întrebarea este: Îsi poate permite un bucătar în zilele noastre sa fie autosuficient? Știm sigur că nu și, de aceea, vă provocăm să fiți mai deschiși. Mai deschiși în a învăța unii de la alții și-atunci, toată lumea CÂȘTIGĂ!

Dincolo de scopul Congresului – acela de a promova tradițiile culinare din fiecare țară participantă (rezultatul final fiind editarea primei Enciclopedii Mondiale a Tradițiilor Culinare) – noi considerăm că cel mai important „INGREDIENT” a fost acela al disponibilității de a învăța unii de la alții. Pentru că în acest mod toată lumea CÂȘTIGĂ. Chiar și CLIENTUL, judecătorul absolut al eforturilor noastre, CÂȘTIGĂ!

CONCLUZIE (chiar dacă sună rău!): cine are ochi, să vadă, cine are urechi, să audă!…

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302