În căutarea unui turism responsabil în Delta Dunării

În căutarea unui turism responsabil în Delta Dunării
person Horeca
access_time_filled

Între 6 și 13 iulie 2012 a avut loc în București, la Palatul Parlamentului, cea de-a 11-a Conferință a Părților la Convenția Ramsar privind zonele umede de importanță internațională, întâlnire ce are loc o dată la 3 ani. Tema conferinței a fost „Zone Umede, Turism și Recreere” (Wetlands, Tourism and Recreation), aceasta fiind menită să atragă atenția asupra rolului pe care îl poate avea turismul responsabil în conservarea zonelor umede de importanță internațională, iar deviza sub care s-a desfășurat conferința a fost „Zonele umede: cămin și destinație”.

ramsar3

Anual, în Delta Dunării ajung turiști din România și din toate colțurile lumii în număr din ce în ce mai mare. Realitatea dovedește că cei mai mulți dintre vizitatorii Deltei nu sunt pe deplin conștienți de faptul că se află într-o Rezervație a Biosferei, într-o zonă umedă de importanță internațională și într-unul dintre cele mai vechi locuri declarate parte din Patrimoniul Universal de către UNESCO, potrivit unui comunicat emis de Asociația Salvați Dunărea și Delta. Implicit, cea mai mare parte a celor care fac turism în Delta Dunarii nu cunosc faptul că prezența lor într-un astfel de loc presupune un comportament responsabil, un grad de atenție deosebit și respectarea unui set de reguli simple dar extrem de importante.
Zonele umede, cum este Delta Dunării, sunt printre cele mai productive ecosisteme din lume, oferind unele dintre cele mai semnificative oportunități pentru turism și recreere, oportunități ce se traduc în beneficii economice pentru țară, industria turismului și comunitățile locale.

ramsar1

Taleb Rifai, secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului, a declarat că „zonele umede reprezintă unul dintre cele mai semnificative atuuri ale turismului, care atrage milioane de turiști în fiecare an. Printr-un parteneriat strâns cu Secretariatul Ramsar, Organizația Mondială a Turismului este hotărâtă să gestioneze durabil turismul în aceste zone prin politici solide și planificare, conservându-le astfel în beneficiul generațiilor viitoare”.
La nivel mondial, numărul de turiști a ajuns la 982 de milioane (în anul 2011) și se estimează că acesta va depăși un miliard în anul 2012, generând astfel un trilion de dolari din încasări. Se estimează că jumătate din numărul total al turiștilor călătoresc în zonele umede, în special în zonele costiere.
Potentialul turistic al zonelor umede este unul dintre cele mai importante servicii ale ecosistemului de zona umedă. Dar, ca orice resursă, și acesta se poate epuiza, dacă nu este administrat în mod cumpătat.

ramsar5

Campania „Delta Dunării – Paradisul aproape pierdut!”
Informarea și educarea turiștilor cu privire la valoarea Deltei este una dintre direcțiile campaniei de conștientizare „Delta Dunării – paradisul aproape pierdut!”, implementată în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2012 de către Asociația Salvați Dunărea și Delta, în parteneriat cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Unul dintre grupurile țintă ale campaniei la nivel local este reprezentat de turiști, pentru care vor fi produse materiale de informare (panouri, pliante, autocolante). Aceste materiale sunt menite să aducă aminte turiștilor că se află într-un loc privilegiat și fragil și că protejarea și conservarea lui depinde inclusiv de alegerile pe care le fac – tipul de activități pe care le întreprind, locurile în care se cazează, felul în care se deplasează, gestionarea deșeurilor și comportamentul general pe care îl adoptă. 
În cadrul campaniei a fost dezvoltat un forum de discuții, unde sunt propuse și dezbătute subiecte dedicate turismului responsabil în Delta Dunării. Cei interesați sunt invitați să vină cu propuneri pentru practicarea turismului durabil și echitabil pentru natură și oameni.
„Pentru că dorim să contribuim la ridicarea nivelului de înțelegere și conștientizare cu privire la rolul zonelor umede în furnizarea serviciilor cheie pentru un turism sustenabil și prosperitatea comunităților locale, în această vară vor fi organizate o serie de întâlniri în 65 de localități din Delta Dunării, la care vor participa localnici, inclusiv cei care și-au dezvoltat o afacere sau sunt angrenați în vreun fel în domeniul turismului”, se arată într-un comunicat emis de Asociația Salvați Dunărea și Delta.
Pentru a se stabili cadrul ideal ca turismul să poată deveni o alternativă echitabilă pentru toate grupurile de interes, în cadrul conferinței de la București s-a adoptat Rezoluția privind Zonele Umede și Turismul, care îndeamnă vizitatorii zonelor umede la bune practici turistice.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302