Inteligența emoțională în spa

Inteligența emoțională în spa
person Horeca
access_time_filled

Nenumărate cercetări ne indică faptul că inteligența emoțională este un factor decisiv și sine qua non care poate diferenția oamenii de succes, față de cei care reușesc cu dificultate sau deloc în viață. într-adevăr, există o teorie solidă, de necombătut, care a dovedit că 90% din oamenii de succes posedă un nivel foarte înalt de Inteligență emoțională (EQ). Specialiștii susțin sus și tare importanța acestor calități psihice și de personalitate predeterminante și hotărâtoare în zilele noastre, atât pe plan personal, cât și pe cel profesional.

EQ presupune, în primul rând, conștientizare de sine, autodisciplină și empatie. Ea este responsabilă de o serie de acțiuni care pot avea efect domino atunci când nu avem suficient de bine filtrat controlul reacțiilor, impulsurilor și comportamentului nostru. în general, în “domeniile soft’’, unde accentul se pune pe oameni și nevoile lor, în cazul de față în spa-uri și centrele de sănătate, este absolut necesar să avem un grad ridicat de EQ pentru o comunicare impecabilă, o relaționare socială și o înțelegere adecvată, precum și empatie, în special atunci când deținem poziții de formatori, leaderi sau manageri. De cele mai multe ori așa numitele “soft-skills’’ sunt cel mai greu de învățat, ele nefiind clar definite în minte, naturale și întâmplătoare.

Empatia, un termen deși foarte bine cunoscut de noi toți, este, din păcate, insuficient pus în practică în zilele de azi. Acesta presupune încercarea noastră de a înțelege cu adevărat ce se vrea de la noi, ce ni se comunică și mai ales puterea noastră de a ne pune efectiv în locul acelor persoane cu care relaționăm, și de a vedea lumea prin ochii lor, fie că sunt colegi de echipă, superiori etc. Cu alte cuvinte, este puterea noastră de a ne plasa pe aceeași “lungime de undă” pentru a ne raporta și armoniza cu sentimentele și reacțiile celor din jur, utilizând și încurajând o comunicare deschisă, amiabilă și mai ales sinceră, bazată pe încredere și profesionalism.

Spre a deveni mai inteligenți emoțional, a ne descoperi mai bine și identifica ce putem îmbunătăți la noi ca persoană, este important să ne cunoaștem emoțiile, să le anticipăm și, de multe ori, să știm să le contracarăm sau să le ghidăm spre un scop bine definit, să urmărim să ne dezvoltăm acele impulsuri pozitive care vor genera la rândul lor valuri de alte emoții constructive și progresive.

Inteligența emoțională în spaDe notat că înainte de a-i înțelege pe alții ar trebui să ne etichetăm propriile sentimente și reacții și, cel mai probabil, vom descoperi că fiecare dintre noi gândim diferit și că avem o perspectivă de viață cu totul diferită, deci cuvântul magic este toleranța și dorința de a înțelege, înainte de a ne face înțeleși.

De pildă, managerul de spa și nu numai, trebuie să aibă anumite comportamente și atitudini care să fie asociate cu o capacitate extraordinară de a lega relații interumane solide prin: conștientizarea propriei persoane, pentru că, după părerea mea, aici este izvorul tuturor “problemelor”. Conștientizarea propriei persoane caracterizează acei manageri cu experiență de viață cât și strict profesională, care își înțeleg cu acuratețe aptitudinile și slăbiciunile.

Nivelele conștientizării propriei persoane sunt legate de controlul impulsurilor și de toleranța la stres, capacitatea de a anticipa, a organiza, dar și de managementul timpului productiv. Și cum în spa, stresul – antiteza relaxării și al calmului – este omniprezent, este bine de observat că dacă sunteți genul de persoană care se enervează ușor și vă panicați în situații simple, de rutină, se prea poate ca acest job să nu vi se potrivescă; rolul dumneavoastră de leader este de a inspira, încuraja echipa să obțină rezultate formidabile în situații excepționale.

în plus, se pare că angajații își modelează performanța în funcție de gradul de respect și admirație pe care îl nutresc față de managerul lor, de precizia acestuia în comunicare, în talentul său de a motiva și mai ales de a manifesta calități și valori umane, nu numai tehnice, de „know how”.

în spa, clădirea și menținerea relațiilor sunt cruciale, abilitatea de a menține relații „sănătoase” cu persoanele din interiorul centrului (colegi, subalterni, superiori), cât și din exterior (clienți, pacienți, furnizori, colaboratori) nu este deloc de neglijat… Controlul de sine, dar și controlul situațiilor care nu depind în mod direct de noi este una dintre cele mai dificile sarcini.

Spa-ul fiind un loc dedicat prevenției, relaxării și reabilitării, angajații trebuie să posede un bagaj excepțional de “fond uman”, abilități și capabilități speciale pentru a face față unor oameni suferinzi, cu nevoi diverse la nivel fizic, psihic sau energetic. Nu de puține ori se întâmplă în rândul terapeuților ca aceștia să fie bine pregătiți din punct de vedere tehnic (să facă un tratament excepțional), dar să nu aibă o atitudine pozitivă, empatică și, ca urmare, să nu aibă succes în acest domeniu dacă nu conștientizează ce lacune au pe plan emoțional și nu investesc în acest sens.

De aceea, cei care lucrăm în mod direct cu oamenii avem responsabilitatea morală de a ne cunoaște pe sine și mai ales de a intui ce așteptări au clienții, ce le predetermină starea de bine în centrul nostru de sănătate dar, mai presus de tot, nu trebuie să ne lăsăm ghidați de întrebarea presantă care tinde să ne intoxice mintea: “dar eu cu ce mă aleg în plus dacă ofer cuiva un tratament bun, empatie sau înțelegere?”. Această dorință materială avidă și imposibilitate de a manifesta dăruire ca terapeut nu face altceva decât să ne ghideze pașii greșit în relațiile cu pacienții nostri și să ne conducă către eșec.

Atmosfera spa-ului fiind în permanență într-o anumită stare de dinamism și tensiune, managerii au nevoie să jongleze și să își schimbe starea de spirit de la o secundă la alta, în funcție de persoanele cu care vin în contact și să nu lase loc instalării unui cerc vicios. Situațiile tensionante generează stres, care, la rândul său, deschide poarta unor greșeli operaționale, de sistem sau de organizare. Dificultatea de a face față stresului va duce la relații neproductive în echipă, dar să nu uităm și de impactul devastator asupra sănătății.

Capacitatea de a calma oamenii este esențială în a-i face pe colegi, subalterni sau clienți să se simtă relaxați și confortabil în prezența dumneavoastră. Din perspectiva rapoartelor directe, capacitatea de a calma oamenii este legată de controlul impulsurilor, care este definit ca abilitatea de a rezista sau de a amâna impulsul de a comite un anumit act. A fi capabil să calmezi oamenii în mod conștient are legătură cu controlarea propriilor impulsuri legate de furie sau alte emoții.

Ca manager de spa este de preferat să optați pentru un stil de management participativ, care reflectă importanța de a fi cooperant și de a permite echipei să contribuie la orice inițiativă sau idee care ar putea fi implementată în spa. Managerii moderni sunt considerați leaderi cu adevărat dacă sunt buni și calmi în a-i asculta pe cei din jur și în a le cere părerea (indiferent dacă în final părerea lor este urmată sau nu) înainte de a implementa diverse schimbări; din același motiv sunt apreciați ca fiind eficienți în cooperarea cu alții, capabili să se bucure de viață, să întemeieze relații de durată, să își controleze impulsurile și să înțeleagă emoțiile lor și ale altora.

Această constelație a relațiilor presupune inteligență emoțională. Mersul până la capăt, luarea deciziilor prompte și confruntarea angajaților-problemă, perseverența în fața obstacolelor și de asemenea preluarea controlului și susținerea propriei poziții când este necesar, auto-direcția au fost corelate cu două dintre scalele inteligenței emoționale: independența și încrederea în sine. Deși managerii pot cere părerea celorlalți, ei nu depind de ea, încrederea în sine se manifestă prin exprimarea sentimentelor, gândurilor și a opiniilor într-o manieră nondistructivă.

Poate ați observat ce diferență este între a fi conduși de manageri pesimiști, cu o energie spirituală joasă, unde în permanență se pune accent pe jumătatea goală a paharului sau pe micile greșeli ale angajaților versus manageri optimiști și plini de speranță, încrezători, super dinamici, care se axează și încurajează angajații conștiincioși și dedicați.

Imaginați-vă atunci când intrați într-un spa cât de mult contează ca atmosfera să fie plăcută, facilitățile întreținute la un înalt standard de calitate, angajații bine instruiți, dar mai ales “bine lucrați la nivel emoțional”, unde totul decurge lin și fără un efort vizibil… si să simtiți o energie pozitivă. Nimic nu este întâmplător, în spatele acestei “scene” este o muncă de echipă asiduă, condusă cu succes de managerul respectiv prin consecvență, pasiune, determinare și, mai ales, dorință de afirmare și excelare.

Inteligența emoțională în spa2Vestea bună este că, inclusiv la vârsta adultă, teoretic, oricine își poate îmbunătăți și cultiva EQ printr-un efort susținut, prin obținerea de feedback de la alți profesioniști sau prieteni de încredere și prin clarificarea anumitor valori și obiective personale. Următorul pas este schițarea și definirea unui plan concret de dezvoltare, cu schimbări clare pe care vreți să le observați la dumneavoastră într-un anumit interval de timp, de pildă să fiți mai calm și să reacționati pozitiv sub acțiunea factorilor stresanți sau să vă dezvoltați capacitatea de a comunica eficient prin ascultare activă și eficientă, sau dezvoltarea empatiei și cultivarea iubirii necondiționate față de semenii noștri.

“Singura răspundere adevărată este față de propriul tău potențial, față de propria ta inteligență și conștiență, față de acțiunea conformă cu ele” – Osho.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302