MDRT promovează România ca destinaţie turistică, la Dubai

MDRT promovează România ca destinaţie turistică, la Dubai
person Horeca
access_time_filled

Ministerul Turismului a promovat România ca destinație turistică în cadrul Expoziției Internaționale „Arabian Travel Market” din Dubai (Emiratele Arabe Unite), care s-a desfășurat în perioada 30 aprilie – 3 mai. Aceasta este cea mai mare expoziție de turism din Orientul Mijlociu, iar la ediția din acest an au participat 87 de țări.

Participarea la această expoziție face parte din campania de promovare a României ca destinație turistică, prin intermediul brandului turistic național, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Regio – Programul Operațional Regional.

dubai3

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a amenajat în cadrul târgului un stand național în suprafață de 40 de mp în cadrul căruia au fost prezenți cu oferte 5 expozanți, operatori din turism.
MDRT a promovat România ca destinație turistică, de la începutul anului până în prezent, la 30 de târguri internaționale de turism. În cadrul campaniei de promovare, pe lângă alte activități de marketing și promovare, MDRT și-a propus să participe anul acesta la cele mai importante 70 de târguri de turism din lume.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302