Peste 5,5 milioane de turişti străini în România, în primele 8 luni
În primele 8 luni ale acestui an, sosirile vizitatorilor străini în România înregistrate la punctele de frontieră au însumat 5,526 milioane, în creștere cu 5,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, cei mai mulți turiști străini provenind din țări situate în Europa (94,2%), a anunțat azi Institutul Național de Statistică. 57,8% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România aparțin turiștilor din Uniunea Europeană, cele mai multe sosiri înregistrându-se din Ungaria (32,4%), Bulgaria (19,7%), Germania (9,5%), Italia (7,2%) și Polonia (7,2%).
Potrivit INS, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România, în primele 8 luni ale acestui an, au însumat 5,277 milioane, din care 78,8% aparțin turiștilor români și 21,2% turiștilor străini. Numărul sosirilor a crescut în primele 8 luni cu 11,1%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Înnoptările în structurile de primire turistică au însumat 13,355 milioane în primele 8 luni ale anului, în creștere cu 8,5% față de cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Înnoptările turiștilor români au reprezentat 83,2% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 16,8%.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 26,6% pe total de structuri de cazare turistică, în primele 8 luni ale acestui an. La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 32,8%.
În ceea ce privește plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, acestea au însumat în primele 8 luni ale acestui an 7,638 milioane, în creștere cu 0,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 75,6% din numărul total de plecări.