Prescripţia datoriilor fiscale

Prescripția unei datorii presupune ca, după trecerea unei anumite perioade de timp, debitorul nu mai poate fi obligat la plata restanței respective prin mijloace de constrângere garantate de stat. Practic, dreptul de acțiune împotriva debitorului se prescrie, adică datornicul nu mai poate fi executat silit. Prin împlinirea termenului de prescripție, orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Termenele de prescripție ale datoriilor diferă în funcție de calitatea pe care o are creditorul. De regulă, atunci când este vorba de Bugetul de stat, datoriile se prescriu în termen de 5 ani, în timp ce, în cazul oricăror altor datorii, termenul de prescripție este de 3 ani.

CUM SE STABILESC OBLIGAÈšIILE FISCALE

Obligațiile fiscale sunt constituite din impozite, taxe, contribuții sociale și accesoriile acestora, percepute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale în baza unor raporturi juridice de drept public. Pe lângă acestea, există și alte creanțe asimilate celor fiscale, cum ar fi: drepturile vamale, redevențele miniere și petroliere sau alte creanțe bugetare asimilate creanțelor fiscale potrivit legilor speciale.

Dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impozitare care le generează sau în momentul în care contribuabilul este îndreptățit să ceară restituirea.

TERMENELE APLICABILE DATORIILOR FISCALE

în cazul în care nu este exercitat în termenul stabilit de lege, dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale se stinge prin prescripție. în conformitate cu prevederile art. 110 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, termenul de prescripție este de cinci ani, însă există și anumite situații, expres reglementate de lege, în care acesta poate fi mai mare de-atât.

Sunt situații în care termenul de prescripție este fixat la zece ani: în cazul în care creanțele fiscale rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dreptul de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de zece ani.

Codul de procedură fiscală introduce momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe pentru acele obligații fiscale care există, dar care nu au fost declarate sau au fost declarate incorect de către contribuabil.

Concret, potrivit articolului 110 alin. (2) din actul normativ menționat, calcularea termenului de prescripție se face de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, cu condiția ca legea să nu dispună altfel.

în ceea ce privește termenul de zece ani prevăzut pentru creanțele rezultate din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, acesta curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune, sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

îNTRERUPEREA SAU SUSPENDAREA TERMENULUI

întreruperea termenului de prescripție este posibilă în anumite situații specifice. Mai exact, legislația fiscală stabilește trei situații în care prescripția se întrerupe, după cum urmează:

•  în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;
•  la data depunerii de către contribuabil/ plătitor al declarației de impunere după expirarea termenului legal de depunere a acesteia;
•  la data la care contribuabilul/ plătitorul corectează declarația de impunere sau efectuează un alt act voluntar de recunoaștere a creanței fiscale datorate.

în același timp, există și cazuri în care termenul de prescripție se suspendă. Mai precis, așa cum Codul de procedură fiscală stipulează la lit. c) a art. 111, suspendarea termenului de prescripție este posibilă în următoarele situații:

•  în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune;
• pe perioada cuprinsă între data începerii inspecției fiscale/verificării situației fiscale personale și data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale/verificării situației fiscale personale, în condițiile respectării duratei legale de efectuare a acestora;
•  pe timpul cât contribuabilul / plătitorul se sustrage de la efectuarea inspecției fiscale/verificării situației fiscale personale;
•  pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil/plătitor inactiv și data reactivării acestuia.

CUM POATE îNCETA EXECUTAREA SILITĂ?

Actele de executare silită înseamnă orice somație, notificare de plată, titlu executoriu. Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.

Conform art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, termenul de prescripție prevăzut anterior se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.

în cazul în care organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența creanțelor fiscale.

Dacă se demarează o executare silită după depășirea termenului de prescripție, debitorul poate invoca, în apărarea sa, pe calea contestației la executare, că termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită s-a împlinit, iar executarea silită va înceta.

De asemenea, împlinirea termenului se poate constata și din oficiu de către instanța de judecată, în cazul în care debitorul formulează o contestație la executare, dar nu invocă în apărarea sa și această excepție.

Plata făcută voluntar de către datornic creditorului, indiferent de motivul care l-a determinat să achite datoria sau doar o parte din ea, este o plată valabilă, chiar dacă s-a împlinit termenul de prescripție a executării silite. Debitorul nu mai are dreptul, potrivit legii, de a solicita creditorului restituirea banilor.

Costi NEACȘU

Avocat.