Producătorul Borsec intenţionează să investească în turismul balnear
Romaqua Group Borsec, lider pe piața românească a îmbuteliatorilor de apă minerală, intenționează să investească în turismul balnear din stațiunea Borsec, potrivit dailybusiness.ro. Vicepreședintele companiei, Nicolae Palfi a anunțat marți faptul că a achiziționat deja un hotel în stațiune și că intenționează să îl demoleze pentru a construi unul nou, mult mai mare însă și care să aibă un specific balnear. Acesta nu a menționat însă și numele hotelului.
„Nu venea nimeni sa stea într-o cameră de 11 mp. Am încercat să-l adaptăm, să mărim suprafața camerelor, însă nu am reușit. Astfel ne-am hotărât să-l demolăm”, a explicat acesta.
Vicepreședintele Romaqua Group a adăugat că pe lângă specificul balnear al viitorului hotel, acesta va deservi și interesele companiei, în sensul că va găzdui ședințe și alte evenimente organizate pentru reprezentanții societății.
În ceea ce privește atragerea turiștilor, Nicolae Palfi a declarat că „Turiștii vin dacă le faci condiții. Mai trebuie să le faci și autostradă”.
Romaqua Group ar putea realiza investiții totale de 20 mil. euro începând din a doua jumătate a anului 2011, în funcție de condițiile macro-economice.
Romaqua Group Borsec este o societate cu capital integral autohton și privat, înființată la începutul anului 1999, care a realizat în ultimii ani investiții care se ridică până acum la peste 190 mil. Euro. Cifra de afaceri a grupului a crescut constant în fiecare an astfel că, în 2008, a depășit 130 milioane euro.
Societatea are în portofoliu 8 branduri: Borsec, Stânceni, Aquatique oligominerală, Giusto, Quick Cola, Lămâița, cafeaua Metropolitan Caffe și berea Albacher.