Taste of Transylvania, ediția a-II-a
Bucătari, antreprenori din industria HoReCa, producători locali și pasionați de preparate și gusturi tradiționale se reunesc între 14 și 17 septembrie la a doua ediție a festivalului gastronomic “Taste of Transylvania” organizat la Satul de vacanță Boroș, pentru un eveniment menit să pună bucătăria Transilvaniei pe harta gastronomică internațională.
Festivalul „Taste of Transylvania” ( http://tasteoftransylvania.eu/) își propune promovarea și ocrotirea ingredientelor și tradițiilor gastronomice specifice acestei regiuni. Organizatorii au legat această idee cu conceptul low waste, ceea ce înseamnă că expozanții și speakerii au o listă de ingrediente interzise. Lista include fructele de mare, fructe și legume exotice, avocado-ul și orice ingredient care nu este deloc specific sau tradițional în Transilvania. În schimb, este încurajată folosirea ingredientelor locale, astfel reducând amprenta ecologică a festivalului.
Îmbinarea agriculturii cu turismul – strategia de a pune Transilvania pe harta turistică internațională
Festivalul constituie o verigă importantă în ceea ce privește planul de a pătrunde pe harta gastronomică internațională, obiectiv propus și de către co-organizatorul Kozma Mónika.
“Potrivit strategiei pe care o implementăm de ani de zile cu determinare, considerăm că o oportunitate majoră pentru economia transilvană poate fi îmbinarea agriculturii cu turismul. Scopul nostru este ca, ridicând nivelul gastronomiei ardelene, să scriem prima poveste de succes, prin introducerea și prezența acesteia pe piața mondială, demonstrând astfel că dezvoltarea comună și concomitentă a agriculturii și turismului propusă în 2017 a dat roade„, a declarat Monika Kozma, Director Executiv Fundatia Pro Economica.
Alături de păstrarea diversității culturale și tradițiile culinare, sustenabilitatea joacă și ea un rol important în acest an, deoarece obiectivul este de a crea un festival care să genereze cât mai puține deșeuri posibil. Pe lângă standurile care prezintă specialitățile culinare ale restaurantelor de renume, festivalul va găzdui și discuții actuale și interesante pe teme, precum produsele forestiere, posibilitățile de dezvoltare a turismului din Transilvania și siguranța alimentară.
În acest an “Taste of Transylvania” va avea și o zi dedicată profesioniștilor, pe 14 septembrie fiind așteptați la Boroș reprezentanții industriei HoReCa și a altor industrii similare. Această zi va fi o oportunitate excelentă de networking și de a face cunoștință cu produsele, serviciile și reprezentații diferitelor actori din acest sector: 22 de expozanți și 40 de speakeri așteaptă oaspeții, care vor putea degusta deliciile oferite de acestea pe tot teritoriul satului de vacanță, la cel mai delicios festival din Transilvania.
Despre Fundația Pro Economica Alapítvány
Fundația Pro Economica Alapítvány este o organizație care are ca obiectiv principal îmbunătățirea nivelului de trai al familiilor din România, dezvoltarea condițiilor de viața economică, socială, culturală și religioasă, bazată pe cercetari științifice și tehnice. Scopul programelor demarate de către Fundație este de a crea un climat economic prielnic dezvoltării afacerilor locale, prin păstrarea tradițiilor și valorilor din regiune.