Topul judeţelor cu cele mai mari amenzi în turism
Constanța a surclasat Bucureștiul la capitolul cele mai mari amenzi acordate unităților turistice în 2011, cu amenzi în valoare de 1,7 milioane lei, și ocupă locul 1 într-un clasament realizat de Ministerul Turismului. Județul Constanța este urmat de județul Sibiu, unde s-au aplicat amenzi în valoare de 825.000 lei și de municipiul București, unde amenzile s-au ridicat la 350.800 lei în 2011.
Echipele de inspectori ale Direcției de Control, Verificare și Monitorizare Turistică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) au efectuat controale, în întreg anul 2011, la 9.848 de unități și au aplicat 551 de amenzi, în valoare de 7,7 milioane lei. Pe lângă amenzi au fost acordate 3621 de sancțiuni.
Primele locuri în topul numărului de sancțiuni aplicate de către inspectorii MDRT sunt ocupate de județele Constanța (473 de sancțiuni), Brașov (281 de sancțiuni), Suceava (218 sancțiuni) și Arad (207 sancțiuni). De asemenea, au mai fost aplicate 1 declasificare, 4 suspendări ale certificatelor de clasificare / licențelor de turism și 107 retrageri ale certificatelor de clasificare / licențelor de turism.
Clasamentul județelor unde s-au aplicat cele mai mari amenzi în 2011 arată așa:
Locul 1: Constanța – amenzi în valoare totală de 1.677.500 lei
Locul 2: Sibiu – amenzi în valoare de 825.000 lei
Locul 3: București – 350.800 lei
Locul 4: Maramureș – 347.000 lei
Locul 5: Prahova – 328.400 lei
Locul 6: Brașov – 312.800 lei
Locul 7: Caraș-Severin – 292.000 lei
Locul 8: Timiș – 255.400 lei
Locul 9: Bihor – 252.000 lei
Locul 10: Cluj – 223.500 lei.
Cele mai multe unități controlate de inspectorii MDRT în anul 2011 au fost în județele Constanța (1193 de unități), Brașov (654 de unități) și Prahova (639 de unități).