Training de vânzări şi marketing pentru agenţiile de turism la TTR
Pentru a dezvolta abilitățile necesare în procesul de vânzare a pachetelor turistice, astfel încât agenții de turism să poată încheia cât mai multe vânzări, Grupul de lucru Învățământ ANAT prin ANAT Training Center organizează în cadrul Târgului de Turism al României din această toamnă 2 sesiuni de training specializat pe vânzări și marketing în turism, dedicat agențiilor de turism, atât celor care sunt membre ANAT cât și celor care nu sunt membre. Sesiunile de training sunt organizate în colaborare cu Marketminds – Guerilla Marketing Training & Consultancy Agency.
1. Modulul „Guerilla Sales for Travel Agencies” are ca scop abordarea vânzărilor din perspectiva de guerrilla, schimbare de paradigme (ex. focusul pe preț), descoperirea și asimilarea unor tehnici de vânzare specifice industriei, prezentarea câtorva tactici de guerrilla sales psychology.
Cui se adresează: tuturor celor implicați în procesul de vânzare de produse și servicii în industria turismului; oamenilor de vânzări care doresc să își îmbunătățească abilitățile cu tehnici neconvenționale, consistente și eficace de comunicare, motivare, relaționare, negociere și persuasiune.
Beneficii: cursanții vor studia, înțelege și practica un pachet de tehnici și strategii de vânzari dezvoltate de trainerii Guerrilla Marketing pentru a controla procesul de luare a deciziei de către clienții potențiali.
2. Modulul „Guerilla Marketing for Travel Agencies” are ca scop atingerea jaloanelor teoretice importante care definesc Guerrilla Marketing pentru a înțelege cum funcționează, de ce este neconvențională, consistentă și eficace și cum se poate aplica în activitatea de marketing și promovare a agențiilor de turism.
Cui se adresează: celor implicați în marketing și promovare de produse și servicii în domeniul turismului; celor care doresc să își îmbunătățească abilitățile profesionale cu tehnici ce și-au dovedit eficacitatea pe piața reală; profesioniștilor în marketing și vânzari; managerilor de agenții; oamenilor din comunicare și PR.
Beneficii: Cursanții vor primi informațiile și își vor dezvolta abilitățile necesare pentru a putea pune în practică instrumentele care au făcut din Guerrilla Marketing un brand recunoscut în 62 de țări și practicat de peste 20 de milioane de oameni. Ei vor ști cum să abordeze piața în mod neconvențional, dar consistent și eficace, pentru a-și promova și vinde mai ușor produsele sau serviciile. Și, cel mai important, vor putea înlocui investițiile financiare în marketing cu timpul, energia, informația și imaginația de care dispun cei implicați în proces, pentru a se putea adapta noilor reguli de afaceri impuse de contextul economic actual.
Cursurile vor avea loc în cea de a doua zi a Târgului de Turism al României, pe 16 noiembrie 2012, în Sala Brâncuși, la Centrul Expozitional Romexpo. Termenul limită de înscriere este 5 octombrie 2012. Mail multe informații despre cele 2 sesiuni de training găsiți aici.