Turismul generează peste 18 milioane joburi în UE, iar numărul e în creştere

Turismul generează peste 18 milioane joburi în UE, iar numărul e în creştere
person Horeca
access_time_filled

Cu 18,8 milioane de locuri de muncă la nivelul Uniunii Europene în 2011, turismul a devenit unul dintre principalele sectoare generatoare de locuri de muncă în UE și un factor cheie pentru creșterea economică. Potrivit unor estimări recente, numărul locurilor de muncă create de industria turismului va ajunge la 20,4 milioane în anul 2022, iar cheltuielile turiștilor străini în țările UE vor ajunge la 427,31 miliarde de euro. Conform Comisiei Europene, cheltuielile turiștilor străini în țările UE s-au ridicat anul trecut la 330,44 miliarde de euro.

tourismjobs

Într-o comunicare strategică adoptată recent, Comisia examinează modul în care implementarea și dezvoltarea unui politici comune în materie de vize ar putea contribui la dezvoltarea turismului și implicit la creșterea economică în UE, prin facilitarea oportunităților de călătorie pentru persoanele care doresc să viziteze țările UE.

Dacă ar fi pe deplin exploatate, normele actuale privind vizele ar putea garanta că UE rămâne o destinație atractivă pentru mai mulți turiști, și ar stimula în același timp activitatea economică din UE și crearea de noi locuri de muncă. Într-adevăr, turismul are un impact semnificativ asupra economiei, prin cheltuielile efectuate de turiști pe cazare, mâncare și băuturi, mijloace de transport, divertisment, shopping ș.a.

„Prin această comunicare Comisia recunoaște oficial importanța luării în calcul a considerațiilor economice atunci când se adoptă decizii referitoare la adoptarea unor politici privind vizele”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Antonio Tajani.

pasaportCifrele arată că numărul vizelor eliberate a crescut semnificativ în ultimii ani și că numărul de refuzuri de acordare a vizelor rămâne scăzut. Aproximativ 460.000 de vize Schengen au fost eliberate în India în 2011, în condițiile în care în 2007 numărul era de 340.000. De asemenea numărul vizelor eliberate în China au crescut semnificativ: de la 560.000 vize în 2008 la 1.026.000 în 2011. În Rusia, în jur de 5.152.000 de vize au fost eliberate în 2011, comparativ cu 3.500.000 în 2007.

O mai mare facilitare a călătoriilor

Se pot deja obține rezultate importante în contextul normelor actuale de acordare a vizelor și numeroase obstacole pot fi îndepărtate printr-o punere în aplicare corectă a Codului vizelor de către consulatele statelor membre. În mod special consulatele ar trebui să aplice termenul limită de 15 zile pentru acordarea unei întrevederi, termenul limită de 15 zile pentru luarea unei decizii cu privire la cererea de viză, să asigure disponibilitatea formularelor de cerere în limba țării din care provin turiștii și, de asemenea, să evalueze posibilitatea eliberării de vize cu intrări multiple.

Într-o perspectivă pe termen lung, ar putea fi luate în calcul posibile modificări ale normelor actuale privind vizele, inclusiv:

•  Eficientizarea și reducerea duratei procedurilor (reconsiderarea tuturor etapelor procedurii, inclusiv depunerea cererii de viză de către intermediari/agenții de voiaj și consultare prealabilă);
•    Clarificarea definiției consulatului competent pentru procesarea cererilor de viză;
•    Simplificarea formularului de cerere;
•    Simplificarea/clarificarea cerințelor privind documentele justificative;
•    Clarificarea normelor privind scutirile de taxă de viză;
•    Clarificarea normelor privind eliberarea vizelor cu intrări multiple;
•    Îmbunătățirea organizării consulare și a cooperării între consulate, de exemplu prin redefinirea cadrului juridic pentru centrele comune de depunere a cererilor de viză, facilitarea creării de astfel de centre și a funcționării lor;
•    Consolidarea cooperării locale Schengen (armonizarea practicilor privind acordarea vizelor în țările Schengen), în scopul eficientizării acesteia.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302