Turismul, pacea și educația – temele dezbătute la conferința organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului

Turismul, pacea și educația – temele dezbătute la conferința organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului
person Horeca
access_time_filled

Conferința internațională „Convergențe globale: Turism, Pace și Educație pentru o lume interconectată”, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului de Asociația Profesorilor și Mentorilor din Turism Edu4Tourism, Federația Industriei Hoteliere din România și Asociația Smart City Brașov în data de 27 septembrie 2024, la Hotel Aro Palace din Brașov, a reunit experți internaționali, academicieni, reprezentanți ai guvernului, ai mediului de afaceri și ai societății civile pentru a discuta despre rolul crucial al turismului în promovarea păcii și a educației globale.

„Cea mai rapidă cale către pace este să cunoști alte culturi”, a declarat prof. univ. dr. Gustav Meiseles de la Universitatea din Haifa, care a prezentat o analiză critică asupra turismului ca factor de promovare a păcii pozitive, alături de alte personalități marcante din domeniu, precum, Florian Van der Bellen, expert în promovarea destinațiilor turistice PKF Hospitality Group, care a împărtășit un studiu de caz relevant despre Kosovo și conf. univ. dr. Adina Nicoleta Candrea de la Universitatea Transilvania din Brașov, care a oferit o perspectivă asupra indicatorilor internaționali ai păcii.

Microcredențialele și calificările în turism – o prioritate
O temă centrală a conferinței a fost introducerea microcredențialelor privind calificările în domeniul turismului. Reprezentanți ai Ministerului Educației, CNDIPT, Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Inspectoratelor Școlare din Bucuresti, Brasov si Bihor și ai mediului de afaceri au dezbătut modalitățile de implementare a acestor instrumente inovatoare, care pot contribui la creșterea competitivității sectorului turistic și la dezvoltarea profesională a celor implicați.

Competițiile ca vector al păcii și promovării României
Conferința a subliniat și importanța competițiilor profesionale în promovarea păcii și a valorilor universale. A fost elogiată participarea României la Olimpiada Internațională de Meserii WorldSkills 2024 de la Lyon, secțiunea Recepționeri Hotel, iar mentorii și profesorii care au susținut această inițiativă au fost premiați pentru contribuția lor la promovarea imaginii țării noastre.

Un eveniment de referință pentru educația din sectorul turistic
Conferința „Convergențe globale: Turism, Pace și Educație pentru o lume interconectată” s-a impus ca un eveniment de referință în peisajul academic și profesional românesc, demonstrând că turismul poate fi un puternic instrument de promovare a păcii, a înțelegerii interculturale și a dezvoltării durabile.

Evenimentul este recunoscut de UNWTO – Organizația Mondială a Turismului ca parte a manifestărilor dedicate Zilei Mondiale a Turismului 2024 (https://www.unwto.org/world-tourism-day-2024) și programul Comisiei Europene „Pactul pentru competențe”, una dintre acțiunile emblematice ale Agendei europene pentru competențe.

Organizatoarea evenimentului, prof. Larisa Ile, președintele Asociației Profesorilor și Mentorilor din Turism Edu4Tourism, a spus:


„Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, am avut plăcerea de a continua tradiția organizării conferinței dedicată promovării cooperării între profesori și specialiști în domeniul turismului, eveniment care a reunit peste 140 de participanți din România, Israel și Austria.

Suntem mândri să anunțăm că, în cadrul conferinței, a fost lansat un nou parteneriat al Asociației Edu4Tourism cu Asociația Țara Faină și proiectul RoBoost, prin care românii din diaspora vor fi invitați să devină suporteri ai echipei României formată din elevi, studenți și experți ce vor participa la Competiția Europeană de Meserii EuroSkills din septembrie 2025 în Danemarca.

Suntem încrezători că această conferință a reprezentat un pas important în consolidarea relațiilor dintre profesori și specialiști în turism și că va contribui la dezvoltarea unor programe educaționale de înaltă calitate, adaptate la cerințele actuale ale industriei.

Asociația Profesorilor și Mentorilor din Turism Edu4Tourism, membru al inițiativei europene Pact for Skills, își reafirmă angajamentul de a promova educația pentru turism și de a facilita schimbul de bune practici la nivel internațional”.

Articole Recomandate

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302