Wizz Air a transportat 2,7 milioane pasageri din şi spre România, în 2011

Wizz Air a transportat 2,7 milioane pasageri din şi spre România, în 2011
person Horeca
access_time_filled

Cea mai mare linie aeriană low fare – low cost din România, Wizz Air a anunțat pe 5 ianuarie 2012 că, în 2011, compania a transportat cu 29% mai mulți pasageri din și spre România, și anume 2,7 milioane de pasageri. Wizz Air are 337 de angajați în România, iar numărul de locuri de muncă create indirect în infrastructură și industria serviciilor este estimat la 2.700.

air

Compania, care este și cea mai mare linie aeriană low fare – low cost din Europa Centrală și de Est, a transportat în 2011 peste 11 milioane pasageri, reprezentând o creștere anulă de 15%. Gradul mediu de ocupare al aeronavelor Wizz Air în 2011 a fost de peste 84%.
„În ciuda provocărilor mediului macro-economic, creșterea înregistrată de Wizz Air a fost una dintre cele mai mari din industria aeriană europeană. 2011 a fost un an important pentru Wizz Air în România prin deschiderea bazei operaționale de la Tîrgu Mureș. Continuăm să fim compania preferată a românilor și liderii în termeni de raport beneficii/preț, oferind o experiență de călătorie plăcută și accesibilă pentru din ce în ce mai mulți oameni. Vom rămâne dedicați planurilor de extindere a operațiunilor în România în 2012”, a declarat József Váradi, CEO Wizz Air.

wizzR

Compania a inaugurat trei noi baze operaționale în 2011: Belgrad în Serbia, Vilnius în Lituania și Tîrgu Mureș în România. În prezent, Wizz Air operează de la 15 baze și oferă peste 200 de rute în Europa.
Wizz Air oferă 51 de rute disponibile din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Tîrgu Mureș. Noile rute anunțate pentru 2012 sunt București – Verona (Italia) și București – Palma de Mallorca (Spania).

Sursa: wizzair.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302